Ființă

de flacără, genă și nimb,

zămislită-ntre iarbă și soare!...

Mă lasă să-mi plimb

mâna dogoare,

mâna de zgură și floare,

peste leagănul - boltă și azimă -

de care viața-mi se reazimă,

odată

și încă odată, nemăsurată!...

Te simt și te-aud,

freamăt crud,

înainte de fire,

cu mai presus de uimire!...

Hai,

bate la porțile lumii,

fruct al sărutului,

al patimii lutului,

fruct al minunii…!

Cuibare de sân

cu brațe nectar

și ochi de panteră

te-așteaptă să vii…!

Oricine ai fi:

vioară

sau nai,

piersică dulce rodită în două,

ori mugur

de dragoste nouă…

Hai,

vino odată,

odată nemăsurată!...

Te aștept pe cărare

de soare și nea,

să mi te dea

pâne și sare…

Și iată,

ochii de tată,

ce minune de(s)fată!...